stăpânitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj.,
s. m. și
f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator.
II. S. m. și
f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor.
2. Proprietar, posesor, stăpân. –
Stăpâni +
suf. -tor.stăpânitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)stăpânitór adj. m.,
s. m.,
pl. stăpânitóri; adj. f.,
s. f. sg. și
pl. stăpânitoárestăpânitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)stăpânitor a. și m. care stăpânește:
proprietar, Domn.stăpânitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj.,
s. m. și
f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator.
II. S. m. și
f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor.
2. Proprietar, posesor, stăpân. —
Stăpâni +
suf. -
tor.