stamboală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STAMBOÁLĂ, stamboale, s. f. (
Reg.) Baniță; conținutul unei banițe. ◊
Loc. adv. Cu stamboala = din belșug, foarte mult. – Din
tc. istambol[kileri].
stamboală (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)stamboálă (
reg.)
s. f.,
g.-d. art. stamboálei; pl. stamboálestamboală (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)stamboală f. baniță sau chilă de Stambul:
descarc la zamboale și ’ncarc la stamboale POP.
stamboală (Dicționaru limbii românești, 1939)stamboálă f., pl.
e (turc.
istambol-kilé, chilă de Stambul; bg.
stamboliĭa, sac de ovăs).
Est. Baniță. – Și
stambol, n., pl.
oale = 12 ocale.
stamboală (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)STAMBOÁLĂ, stamboale, s. f. (
Reg.) Baniță; conținutul unei banițe. ◊
Loc. adv. Cu stamboala = din belșug, foarte mult. — Din
tc. istambol[kileri].