stacojiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STACOJÍU, -ÍE, stacojii, adj. De culoare roșu-aprins (ca a stacojului sau ca a racului fiert). [
Var.: (
reg.)
stacoșíu, -íe adj.] –
Stacoj +
suf. -iu.stacojiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)stacojíu adj. m.,
f. stacojíe; pl. m. și
f. stacojíistacojiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)*stacojíu s. n.,
art. stacojíulstacojiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)stacojiu a. roșu deschis (ca stacojul).
stacojiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)stacojíŭ și
stacoșíŭ, -íe adj. (d.
stacoj, -coș). Ca stacoșu fert (roș aprins, nărămzat). – Mold. sud. și
stocoșiŭ. V.
leochiŭ.stacojiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)STACOJÍU, -ÍE, (
1)
stacojii, adj.,
s. n. 1. Adj. De culoare roșie-aprins (ca a stacojului sau ca a racului fiert).
2. S. n. Culoare stacojie (1). [
Var.: (
reg.)
stacoșíu, -íe adj.] —
Stacoj +
suf. -
iu.