spus (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPUS, -Ă, spuși, -se, adj.,
s. f. 1. Adj. Care a fost exprimat prin viu grai.
2. Adj. Care a fost relatat, povestit.
3. Adj. Care a fost menționat.
4. Adj. Care a fost destăinuit.
5. Adj. Care a fost explicat, lămurit.
6. S. f. (Mai ales la
pl.) Vorbă. –
V. spune.spus (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))SPUS, (rar)
spusuri, s. n. Faptul de
a spune; povestire.
Sunt tari feciori la spusuri, dar slabi la făptuit (COȘBUC).
spus (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SPUS, -Ă, spuși, -se, adj.,
s. f. 1. Adj. Care a fost exprimat prin viu grai.
2. Adj. Care a fost relatat, povestit.
3. Adj. Care a fost menționat.
4. Care a fost destăinuit.
5. Adj. Care a fost explicat, lămurit.
6. S. f. (Mai ales la
pl.) Vorbă. —
V. spune.