sprânceană (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPRÂNCEÁNĂ, sprâncene, s. f. 1. Fire de păr scurte și dese crescute în linie arcuită deasupra orbitei ochiului (pentru a împiedica scurgerea transpirației în ochi). ◊
Expr. A încreți (sau a
încrunta)
sprâncenele = a fi posomorât sau nemulțumit.
A ridica sprâncenele (sau
din sprâncene) = a privi mirat, a arăta surprindere, nedumerire sau nemulțumire.
A se uita (sau
a pândi)
pe sub sprâncene = a se uita pe furiș.
A alege pe (sau
după)
sprânceană = a alege ce e mai bun, mai prețios etc.
A fi cu ochi și cu sprâncene = a fi prea exagerat, prea bătător la ochi, prea evident (pentru a putea fi tăgăduit).
2. Fig. Muchie, culme, creastă, coamă (de deal).
3. Fig. Margine, poală; fâșie (de lumină). [
Var.:
sprinceánă s. f.] – Probabil
lat. *supercina (<
supercilia + gena).