sporire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPORÍRE, sporiri, s. f. Acțiunea de
a (se) spori; creștere, înmulțire, mărire. –
V. spori.sporire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sporíre s. f.,
g.-d. art. sporírii; pl. sporírisporire (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sporire f. creștere în întindere, mărire:
sporirea țării strămoșești OD.
sporire (Dicționaru limbii românești, 1939)sporíre f. Mărire, augmentare:
sporirea bogățiiĭ naționale.sporire (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SPORÍRE, sporiri, s. f. Acțiunea de
a (se) spori; creștere, înmulțire, mărire. —
V. spori.