spondeu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPONDÉU, spondei, s. m. (În versificația greco-latină) Picior de vers compus din două silabe lungi. [
Pl. și (
n.)
spondee] – Din
lat. spondeus, fr. spondée.spondeu (Dicționar de neologisme, 1986)SPONDÉU s.m. 1. Picior de vers greco-latin, format din două silabe lungi.
2. Vas pentru libații.
3. Arie muzicală lentă la flaut, care însoțea libațiile. [< lat.
spondeus, gr. <
spondeion].
spondeu (Marele dicționar de neologisme, 2000)SPONDÉU s. m. 1. picior de vers greco-latin din două silabe lungi. 2. vas pentru libații. 3. arie muzicală lentă la flaut, care însoțea libațiile. (< lat.
spondeus, fr.
spondée)
spondeu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)spondéu s. m./s. n.,
art. spondéul; pl. spondéi/spondée spondeu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)spondeu n. picior compus din două silabe lungi, în prozodia greco-latină.
spondeu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SPONDÉU, spondei, s. m. (În versificația greco-latină) Picior de vers compus din două silabe lungi. [
Pl. și: (
n.)
spondee] —
Din lat. spondeus, fr. spondée.spondeŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*spondéŭ n., pl.
ee saŭ
eĭe (vgr.
spondelos, lat.
spondéus). Picĭor de vers grecesc orĭ latin compus din doŭă silabe lungĭ.