spolocanie - explicat in DEX

spolocanie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SPOLOCÁNIE s. f. (Pop.; în religia creștină) Prima zi din postul Paștilor. – Din ucr. spolokanje.

spolocanie (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
spolocánie, spolocánii, s.f. (reg.) 1. prima zi din postul Paștilor (când se spală vasele); lunea curată. 2. (înv.; în forma: spălăcanie) clătire a gurii cu o băutură alcoolică. 3. (înv.; în forma: spălăcanie) apă de spălat gura. 4. (înv.) cantitate mică de rachiu.

spolocanie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
spolocánie (-ii), s. f. – Prima zi din postul Paștilor. – Var. spălăcanie. Sl., cf. rus. poloskanije „a spăla, a curăța”, rut. spolokaty „a spăla mormîntul” (Tiktin; Candrea), în legătură cu obiceiul de a spăla toată piatra de mormînt pentru a o ține curată în postul care vine. Var. este evident apropiată de a spăla; dar der. directă de la a spăla (Bogrea, Dacor., I, 267) pare incertă. – Din rom. provine ngr. σπολοϰάνι „lături”.

spolocanie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
spolocánie (pop.) (-ni-e) s. f., art. spolocánia (-ni-a), g.-d. spolocánii, art. spolocániei

spolocanie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
spolocanie f. Mold. a doua zi de lăsatul de sec (când se spală vasele). [V. spălăcanie].

spolocanie (Dicționaru limbii românești, 1939)
spolocánie f. (rut. [s] polokánie, d. rus. poloskánie, clătire; d. rom. vine ngr. spolokáni, vinu cu care-tĭ „clăteștĭ” dințiĭ după un prînz). A doŭa zĭ după lăsatu seculuĭ, cînd se spală blidele (și se trage și o beție „p. spălarea dinților”). A face spolocanie, a-țĭ clăti gîtleju cu vin orĭ cu rachiŭ după lăsatu seculuĭ orĭ și altă dată. V. spălătură.

spolocanie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SPOLOCÁNIE s. f. (Pop.; în practicile religiei ortodoxe) Prima zi din Postul Paștelui. — Din ucr. spolokanje.