spondil (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPONDÍL, spondili, s. m. (La
pl.) Gen de lamelibranhiate cu cochilia formată din două valve inegale și cu două urechiușe; (și la
sg.) animal care face parte din acest gen. – Din
fr. spondyle.spondil (Dicționar de neologisme, 1986)SPONDÍL s.m. 1. Gen de moluște marine comestibile, înrudite cu stridia.
2. Gen de coleoptere cu coarne lungi. //
s.n. Vertebră. [< fr.
spondyle, cf. gr.
spondylos – vertebră].
spondil (Dicționar de neologisme, 1986)SPONDIL- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) coloana vertebrală”, „vertebră”, „vertebral”. [Var.
spondilo-. / < fr.
spondylo-, it.
spondilo-, cf. gr.
spondylos].
spondil (Marele dicționar de neologisme, 2000)SPONDÍL1 s. m. 1. veche denumire a vertebrelor. 2. gen de moluscă bivalvă, comestibilă, înrudită cu stridia, fixată pe rocile din mările calde. 3. gen de coleoptere cu coarne lungi. (< fr.
spondyle, lat.
spondylus)
spondil (Marele dicționar de neologisme, 2000)SPONDIL2(O)-, -SPONDÍL, -SPONDILÍE elem. „coloana vertebrală”, „vertebră”. (< fr.
spondyl/o/-, -spondyle, -spondylie, cf.
lat. spondylus, gr.
spondylos)
spondil (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)spondíl s. m.,
pl. spondílispondil (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SPONDÍL, spondili, s. m. (La
pl.) Gen de lamelibranhiate cu cochilia formată din două valve inegale și cu două urechiușe; (și la
sg.) animal care face parte din acest gen. — Din
fr. spondyle.