spoitorie(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) SPOITORÍE s. f. Meseria spoitorului. [Pr.: spo-i-] – Spoitor + suf. -ie.
spoitorie(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) spoitoríe(spo-i-) s. f., art. spoitoría, g.-d. art. spoitoríi, art. spoitoríei
spoitorie(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) SPOITORÍE s. f. Meseria spoitorului. [Pr.: spo-i-] — Spoitor + suf. -ie.