spițer (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPIȚÉR, spițeri, s. m. (
Pop.) Farmacist. – Din
ngr. spets(
i)
éris.spițer (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)spițér (-ri), s. m. – Farmacist. –
Mr. spițar. It. speciale (
var. specier), prin intermediul
ngr. σπετζιέρης (Densusianu,
Rom., XXXIII, 286; Tiktin),
cf. sp. especiero, tc. ispinçar. Der. directă din
lat. (Cihac, I, 260; Koerting 8927) nu este posibilă. –
Der. spițereasă, s. f. (nevastă de spițer);
spițerie, s. f. (farmacie), din
ngr. σπετζιαρία.
spițer (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)spițér (
înv.,
pop.)
s. m.,
pl. spițérispițer (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)spițer m. farmacist [Gr. mod. SPETZIÉRIS (din it.
speciale)].
spițer (Dicționaru limbii românești, 1939)spițér m. (ngr.
spetzieris, d. it.
speziale, farmacist, care vine d.
spezie, specie, substanțe vegetale. V.
specie). Farmacist.
spițer (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SPIȚÉR, spițeri, s. m. (
înv. și
pop.) Farmacist. — Din
ngr. spets(i)éris.