spetit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPETÍT, -Ă, spetiți, -te, adj. Bolnav de speteală; deșelat; (despre oameni) frânt de șale, istovit, sleit de puteri. –
V. speti.spetit (Dicționaru limbii românești, 1939)spetít, -ă adj. Căruĭa ĭ-au ĭeșit spetele (s’a deșelat, s’a gheboșit):
cal, om spetit. – La Dos.
spátos.spetit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)spetit a.
1. cu spetele rupte:
calul spetit e șchiop; 2. fig. cocoșat de muncă excesivă:
moșneagul a rămas pleșuv și spetit CR.
spetit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SPETÍT, -Ă, spetiți, -te, adj. Bolnav de speteală; deșelat; (despre oameiii) frânt de șale, istovit, sleit de puteri. —
V. speti.