spițelnic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPIȚÉLNIC, spițelnice, s. n. Sfredel cu care se fac găuri în butucul și în obezile roții pentru a se monta spițele; sfredel lung și subțire (pentru găuri mici); butelnic. –
Spiță +
suf. -elnic.spițelnic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)spițélnic s. n.,
pl. spițélnicespițelnic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)spițelnic n. Mold. sfredel, cu trei coarne, cu care se găurește căpățâna roții spre a-i pune spițele.
spițelnic (Dicționaru limbii românești, 1939)spițelnic n., pl.
e (d.
spiță). Sfredel cu treĭ colțĭ de făcut găurĭ în care să intre capetele spițelor. V.
cepar.spițelnic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SPIȚÉLNIC, spițelnice, s. n. Sfredel cu care se fac găuri în butucul și în obezile roții pentru a se monta spițele; sfredel lung și subțire (pentru găuri mici); butelnic. —
Spiță +
suf. -
elnic.