sperietură - explicat in DEX

sperietură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SPERIETÚRĂ, sperieturi, s. f. 1. Speriat¹ (1); spaimă. ◊ Expr. A trage o sperietură = a fi cuprins de spaimă, a trece printr-un pericol. 2. (În superstiții) Boală provenită din spaimă; speriat¹ (2). [Pr.: -ri-e-] – Speria + suf. -ătură.

sperietură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sperietúră (-ri-e-) s. f., g.-d. art. sperietúrii; pl. sperietúri

sperietură (Dicționaru limbii românești, 1939)
sperietúră f., pl. ĭ. Rezultatu șperieriĭ: copil bolnav de sperietură. – În nord, Olt. spă-.

sperietură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sperietură f. acțiunea de a speria și efectul ei.

sperietură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SPERIETÚRĂ, sperieturi, s. f. 1. Speriat¹ (1); spaimă. ♦ Expr. A trage o sperietură = a fi cuprins de spaimă, a trece printr-un pericol. 2. (În superstiții) Boală provenită din spaimă; speriat¹ (2). [Pr.: -ri-e-] — Speria + suf. -ătură.