spârcui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV.
Tranz. (
Înv. și
reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦
Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [
Prez. ind. și:
spấrcui] –
Spârc +
suf. -ui.