spârcui - explicat in DEX

spârcui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

spârcui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

spârcui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spârcui] — Spârc + suf. -ui.

spârcuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
spârcuì v. 1. a risipi, a împrăștia (sens ieșit din uz); 2. a sfâșia, vorbind de fiare. [Cf. ceh. SPRHATI, a o lua la fugă; pentru raportul logic între cele două sensuri, v. sparge].