spahiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPAHÍU1, spahii, s. m. Soldat dintr-un corp de cavalerie otomană recrutat din rândurile aristocrației militare. – Din
tc. sipahi.spahiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPAHÍU2, spahii, s. m. Militar din vechea cavalerie indigenă a coloniilor franceze din nordul Africii. – Din
fr. spahi.spahiu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)spahíu (-íi), s. m. – Cavaler turc.
Tc. (
per.)
sipahi (Șeineanu, II, 326),
cf. ngr. σπάής,
bg.,
sb. spahija, fr. spahi, cipaye.spahiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)spahíu s. m.,
art. spahíul; pl. spahíi, art. spahíii (-hi-ii)spahiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SPAHÍU1, spahii, s. m. Soldat dintr-un corp de cavalerie otomană recrutat din rândurile aristocrației militare. — Din
tc. sipahi.spahiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SPAHÍU2, spahii, s. m. Militar din vechea cavalerie indigenă a coloniilor franceze din nordul Africii. — Din
fr. spahi.spahiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)spahíŭ m. (ngr.
spahis, d. turc. [d. pers.]
sipahi, călăraș posesor de feud; fr.
spahi. V.
cipaĭ). Călăraș turcesc orĭ arăbesc. Călăraș indigen în serviciu Franciiĭ în nordu Africiĭ.