sorcovi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SORCOVÍ, sorcovésc, vb. IV.
Tranz. A colinda, a ura cu sorcova. ♦
Fig. A bate, a lovi. – Din
bg. survakam.sorcovi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)sorcoví (-vésc, -ít), vb. – Obicei folcloric de Anul Nou, care constă în a ura noroc atingînd oamenii cu sorcova.
Bg. survakum (Conev 170; Candrea; Scriban), de la
survaki „Anul Nou”. –
Der. sorcovă, s. f. (rămurică împodobită cu flori de hîrtie; femeie împopoțonată), postverbal (după Cihac, II, 354, din
sl. sroka „punct”, aluzie la aspectul său mîzgălit; după Tiktin, în relație cu
noroc);
sorcoveală, s. f. (obicei folcloric de Anul Nou).
sorcovi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sorcoví (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. sorcovésc, imperf. 3
sg. sorcoveá; conj. prez. 3
să sorcoveáscăsorcovi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SORCOVÍ, sorcovesc, vb. IV.
Tranz. A colinda, a ura cu sorcova. ♦
Fig. A bate, a lovi. — Din
bg. survakam.sorcovì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sorcovì v. a ura cuiva de Anul-nou, lovind ușor cu sorcova.