sonoritate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SONORITÁTE, sonorități, s. f. 1. Însușirea de a fi sonor. ♦ Muzicalitate. ♦ Sunet sau grup de sunete (caracteristice); nuanță.
2. Proprietate a unor corpuri de a propaga și de a amplifica sunetele; rezonanță. – Din
fr. sonorité, lat. sonoritas, -atis.sonoritate (Dicționar de neologisme, 1986)SONORITÁTE s.f. 1. Însușirea de a fi sonor; timbru cald și plin. ♦ Muzicalitate. ♦ Sunet caracteristic, nuanță.
2. Calitatea unor corpuri de a propaga și de a amplifica sunetele; rezonanță. [Cf. fr.
sonorité, lat.
sonoritas].
sonoritate (Marele dicționar de neologisme, 2000)SONORITÁTE s. f. 1. însușirea de a fi sonor; timbru cald și plin. ◊ muzicalitate. ◊ sunet caracteristic, nuanță. 2. calitatea unor corpuri de a propaga și amplifica sunetele; rezonanță. (< fr.
sonorité, lat.
sonoritas)
sonoritate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sonoritáte s. f.,
g.-d. art. sonoritắții; pl. sonoritắțisonoritate (Dicționaru limbii românești, 1939)*sonoritate f. (lat.
sonóritas, -átis). Calitatea de a fi sonor.
sonoritate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sonoritate f.
1. însușirea lucrurilor sonore;
2. proprietatea ce au unele corpuri de a întări sunetele repercutându-le.
sonoritate (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SONORITÁTE, sonorități, s. f. 1. însușirea de a fi sonor. ♦ Muzicalitate. ♦ Sunet sau grup de sunete (caracteristice); nuanță.
2. Proprietate a unor corpuri de a propaga și de a amplifica sunetele; rezonanță. — Din
fr. sonorité, lat. sonoritas, -atis.