sonor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SONÓR, -Ă, sonori, -e, adj. 1. Care produce, prin vibrare, sunete (puternice); care răsună sau face să răsune.
2. (Adesea adverbial) Care are un sunet plăcut, armonios (și pătrunzător).
3. Care amplifică sunetele, care are rezonanță.
4. (Despre consoane) Care este rostit prin vibrarea coardelor vocale, glota fiind închisă; fonic.
5. (Despre filme cinematografice) Însoțit de vorbire și de muzică. ♦ (Substantivat,
n.) Partea sonoră (
5) a unui film cinematografic sau de televiziune.
6. Fig. Important, cu răsunet, renumit;
p. ext. pretențios, emfatic. – Din
fr. sonore, lat. sonorus.sonor (Dicționar de neologisme, 1986)SONÓR, -Ă adj. 1. Care produce sunete. ♦ Care are un sunet frumos, plăcut; răsunător, plin, puternic.
2. Care propagă, care amplifică sunetele.
3. (
Despre consoane) Care se produce prin vibrarea coardelor vocale.
4. (
Despre filme) Însoțit de vorbire și de muzică. [Cf. fr.
sonore, lat.
sonorus].
sonor (Marele dicționar de neologisme, 2000)SONÓR, -Ă I.
adj. 1. care produce sunete. ◊ care are un sunet frumos, plăcut; răsunător, plin, puternic. 2. care propagă, amplifică sunetele. 3. (despre consoane) care se produce prin vibrarea coardelor vocale. 4. (despre filme) însoțit de vorbire și de muzică. II. s. n. partea sonoră a unui film. (< fr.
sonore, lat.
sonorus)
sonor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sonór1 adj. m.,
pl. sonóri; f. sonóră, pl. sonóresonor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)*sonór2 s. n.sonor (Dicționaru limbii românești, 1939)*sonór, -ă adj. (lat.
sonórus). Răsunător, plin de sunet:
metal sonor; vioară, voce, sală sonoră. Fig. Enfatic:
promisiunĭ sonore. Gram. Consonante sonore, acelea la a căror pronunțare vibrează maĭ întîĭ coardele vocale (
r, l, m, n, b, d, g, j, v, z). V.
mut.sonor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sonor a.
1. care dă sunet, cu sunete frumoase:
voce sonoră; 2. care repercutează bine sunetele:
sală sonoră.sonor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SONÓR, -Ă, sonori, -e, adj. 1. Care produce, prin vibrare, sunete (puternice); care răsună sau face să răsune.
2. (Adesea adverbial) Care are un sunet plăcut, armonios (și pătrunzător).
3. Care amplifică sunetele, care are rezonanță.
4. (Despre consoane) Care este rostit prin vibrarea coardelor vocale, glota fiind închisă; fonic.
5. (Despre filme cinematografice) însoțit de vorbire și de muzică. ♦ (Substantivat,
n.) Partea sonoră (
5) a unui film cinematografic sau de televiziune.
6. Fig. Important, cu răsunet, renumit;
p. ext. pretențios, emfatic. — Din
fr. sonore, lat. sonorus.