sonată - explicat in DEX

sonată (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SONÁTĂ, sonate, s. f. Bucată muzicală pentru unul sau două instrumente, alcătuită din trei sau patru părți, deosebite între ele ca structură, tonalitate, ritm etc., dar care se completează într-o succesiune logică și unitară. – Din fr. sonate, it. sonata, germ. Sonate.

sonată (Dicționar de neologisme, 1986)
SONÁTĂ s.f. Compoziție muzicală pentru unul sau două instrumente, compusă din trei sau patru părți, fiecare cu ritm deosebit. [< fr. sonate, it. sonata, germ. Sonate].

sonată (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SONÁTĂ s. f. compoziție muzicală pentru unul sau două instrumente, alcătuită de obicei din trei părți, fiecare cu o mișcare diferită. (< fr. sonate, it. sonata, germ. Sonate)

sonată (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sonátă s. f., g.-d. art. sonátei; pl. sonáte

sonată (Dicționaru limbii românești, 1939)
*sonátă f., pl. e (it. sonata, d. sonare, a suna, a cînta). Muz. Piesă de muzică instrumentală compusă din 3-4 părți de caracter diferit (un allegro, un adagio saŭ andante, un finale și une-orĭ un menuet orĭ un scherzo în locu II saŭ III): sonatele luĭ Mozart. Ia e prima fază a sinfoniiĭ și e scrisă în special p. vioară.

sonată (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sonată f. bucată de muzică instrumentală compusa obișnuit din trei sau patru bucăți diferite.

sonată (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SONÁTĂ, sonate, s. f. Bucată muzicală pentru unul sau două instrumente, alcătuită din trei sau patru părți, deosebite între ele ca structură, tonalitate, ritm etc., dar care se completează într-o succesiune logică și unitară. — Din fr. sonate, it. sonata, germ. Sonate.