sonată (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SONÁTĂ, sonate, s. f. Bucată muzicală pentru unul sau două instrumente, alcătuită din trei sau patru părți, deosebite între ele ca structură, tonalitate, ritm etc., dar care se completează într-o succesiune logică și unitară. – Din
fr. sonate, it. sonata, germ. Sonate.