son - explicat in DEX

son (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SON, (1) soni, s. m., (2) sonuri, s. n. 1. S. m. Unitate de măsură a tăriei sunetelor. 2. S. n. (Rar) Sunet; ton. – Din fr. son, lat. sonus.

son (Dicționar de neologisme, 1986)
SON- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) sunet”, „sonor”. [Var. sona-, sono-. / < fr. son, lat. sonus].

son (Dicționar de neologisme, 1986)
SON s.n. Sunet, ton. [Pl. -nuri. / cf. fr. son, lat. sonus].

son (Dicționar de neologisme, 1986)
SON s.m. (Fiz.) Unitate de măsură a intensității sunetelor, egală cu intensitatea unui sunet cu frecvența de 1000 de hertzi și cu nivelul de intensitate de 40 de foni. [< fr. son].

son (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SON¹ s. n. sunet, ton. (< fr. son, lat. sonus)

son (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SON² s. m. unitate de măsură a intensității sunetelor, egală cu intensitatea unui sunet cu frecvența de 1000 de hertzi și intensitatea auditivă de 40 de foni. (< fr. son)

son (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SON³(O)-/SONA- elem. „sunet, zgomot”. (< fr. son/o/-, sona-, cf. lat. sonus)

son (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
son¹ (unitate de măsură) s. m., pl. soni

son (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
son² (sunet, ton) (livr., înv.) s. n., pl. sónuri

son (Dicționaru limbii românești, 1939)
*son n., pl. urĭ (lat. sonus, rudă cu ngr. tónos, ton. V. sonic). Sunet (în gram. și muz.).