solvent - explicat in DEX

solvent (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SOLVÉNT¹, solvenți, s. m. Substanță chimică (lichidă) care are proprietatea de a dizolva în masa ei alte substanțe; dizolvant. – Din engl. solvent.

solvent (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SOLVÉNT², -Ă, solvenți, -te, adj. 1. (Despre elevi, studenți; adesea substantivat) Care plătește taxe de frecvență sau de internat, care nu este bursier. 2. Solvabil. – Din germ. Solvent.

solvent (Dicționar de neologisme, 1986)
SOLVÉNT s.m. Substanță (lichidă) în care se pot dizolva alte substanțe; dizolvant. [< germ. Solvent, cf. fr. solvant].

solvent (Dicționar de neologisme, 1986)
SOLVÉNT, -Ă adj., s.m. și f. (Elev, student) care plătește taxa de frecvență sau de internat (nefiind bursier). // adj. Solvabil. [< germ. Solvent, cf. it. solvente – care poate plăti].

solvent (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SOLVÉNT¹ s. m. substanță pentru dizolvarea altor substanțe; dizolvant. (< engl. solvent)

solvent (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SOLVÉNT², -Ă I. adj., s. m. f. (elev, student) care plătește taxa de frecvență sau de internat. II. adj. solvabil. (< germ. Solvent)

solvent (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
solvént¹ adj. m., pl. solvénți; f. solvéntă, pl. solvénte

solvent (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
solvént² s. m., pl. solvénți

solvent (Dicționaru limbii românești, 1939)
*solvént, -ă adj. și s. (lat. sólvens, -éntis, d. solvere, a plăti). Plătitor, cu plată (]n opoz. cu bursier): elev solvent, un solvent.

solvent (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
solvent m. elev cu plată.