soliloc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SOLILÓC, solilocuri, s. n. (
Livr.) Monolog; operă scrisă sub formă de monolog. – Din
fr. soliloque.soliloc (Dicționar de neologisme, 1986)SOLILÓC s.n. (
Liv.) Convorbire cu sine însuși; monolog. ♦ Scriere cu caracter de monolog. [Pl.
-curi. / < fr.
soliloque, cf. lat.
solus – singur,
loqui – a vorbi].
soliloc (Marele dicționar de neologisme, 2000)SOLILÓC s. n. 1. convorbire cu sine însuși; monolog. 2. scriere cu caracter de monolog. (< fr.
soliloque)
soliloc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)soliloc n. vorbire cu sine însuș (cf.
monolog).
soliloc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SOLILÓC s. n. v. solilocviu.