solie - explicat in DEX

solie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SOLÍE, solii, s. f. 1. Misiune, însărcinare încredințată unui sol². ◊ Expr. (Înv.) A-și da solia = a expune obiectul misiunii sale, a-și îndeplini însărcinarea de sol²; a da socoteală de misiunea avută. ♦ P. gener. Misiune, însărcinare, sarcină. ♦ Fig. Menire. 2. (Concr.) Veste, mesaj (adus de un sol²). 3. (Concr.) Grup de persoane trimise ca soli²; delegație. – sol² + suf. -ie.

solie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
solíe (înv.) s. f., art. solía, g.-d. art. solíei; pl. solíi, art. solíile

solie (Dicționaru limbii românești, 1939)
solíe f. (d. sol). Misiune, însărcinare, calitatea de sol: șĭ-a împlinit solia. Ambasada, persoanele trimese ca solĭ: a sosit o solie.

solie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
solie f. 1. ambasadă: respectați solia, căpitanii mei BOL.; 2. însărcinarea solului: dați solia CR.; 3. fig. misiune: cei ce au solia de a desrobi popoarele OD. [V. sol].

solie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SOLÍE, solii, s. f. 1. Misiunea unui sol². ◊ Expr. (înv.) A-și da solia = a expune obiectul misiunii sale, a-și îndeplini însărcinarea de sol²; a da socoteală de misiunea avută. ♦ P. gener. Misiune, însărcinare, sarcină. ♦ Fig. Menire. 2. (Concr.) Veste, mesaj (adus de un sol²). 3. (Concr.) Grup de persoane trimise ca soli²; delegație. — Sol² + suf. -ie.