sorbi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SORBÍ, sorb, vb. IV.
Tranz. 1. A bea ceva trăgând în gură puțin câte puțin, cu buzele țuguiate (și cu zgomot). ♦ A bea repede și cu lăcomie, dintr-o singură înghițitură (golind vasul). ◊
Expr. A sorbi (pe cineva)
într-o lingură (sau
într-un pahar) de apă, se spune:
a) când cineva se uită cu mare dragoste la altcineva;
b) când cineva își manifestă antipatia față de altcineva.
A sorbi cuvintele (sau
vorbele, scrisul etc.)
cuiva = a asculta sau a citi cu mare atenție și interes pe cineva.
2. A înghiți. ♦
Fig. A preocupa, a captiva.
3. A trage în piept (cu nesaț), a inspira adânc (aer, vânt, miresme). –
Lat. *sorbire (=
sorbere).