șoaptă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘOÁPTĂ, șoapte, s. f. 1. Vorbire cu voce înceată, șoptire;
p. ext. vorbă sau comunicare rostită pe șoptite. ◊
Loc. adj. și adv. În șoaptă = încet, în taină, abia auzit. ♦ Murmur de glasuri care șoptesc;
fig. susur, freamăt, șopot.
2. (La
pl.) Calomnii, bârfeli, clevetiri. – Din
șopti (derivat regresiv).