sorbi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SORBÍ, sorb, vb. IV.
Tranz. 1. A bea ceva trăgând în gură puțin câte puțin, cu buzele țuguiate (și cu zgomot). ♦ A bea repede și cu lăcomie, dintr-o singură înghițitură (golind vasul). ◊
Expr. A sorbi (pe cineva)
într-o lingură (sau
într-un pahar) de apă, se spune:
a) când cineva se uită cu mare dragoste la altcineva;
b) când cineva își manifestă antipatia față de altcineva.
A sorbi cuvintele (sau
vorbele, scrisul etc.)
cuiva = a asculta sau a citi cu mare atenție și interes pe cineva.
2. A înghiți. ♦
Fig. A preocupa, a captiva.
3. A trage în piept (cu nesaț), a inspira adânc (aer, vânt, miresme). –
Lat. *sorbire (=
sorbere).
sorbi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)sorbí (-b, ít), vb. –
1. A bea cîte puțin, a suge. –
2. A înghiți, a înfuleca, a trage în piept. –
3. (Înv.) A goli. –
Mr. sorbu, sorbștu, surghită. Lat. sǒrbēre (Cihac, I, 257; Pușcariu 1609; Pascu, I, 164; REW 8094),
cf. it. sorbire, prov.,
fr.,
cat. sorbir, sp. sorber (
gal. sorbir),
port. sorber. –
Der. sorb, s. n. (vîltoare, bulboană, vîrtej; sorbitură, dușcă; piston);
sorbeală (
var. sorbitură),
s. f. (sorbire, dușcă, zeamă);
sorbitor, adj. (care soarbe);
sorbancă, s. f. (
Trans. de N, strachină);
sorbușcă, s. f. (
Mold., supă);
sorbăcăi (
var. sorbocăi),
vb. (a sorbi, a suge);
absorbi, vb., după
fr. absorber.sorbi (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)SORBI (în
germ. și
Wenden)
s. m. pl. Populație de origine slavă, așezată în
sec. 8-9 în E Germaniei între râurile Oder, Havel, Spree, Elba, Saale și
M-ții Metaliferi, dar și în zoma râului Regnitz. În prezent, urmașii acestei populații, în număr de
c. 50.000, trăiesc în
reg. Lausitz din Saxonia, continuând cultivarea vechii limbi.
sorbi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sorbí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. sorb, imperf. 3
sg. sorbeá; conj. prez. 3
să soárbăsorbì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sorbì v.
1. a înghiți cu încetul un lichid trăgându-l cu sgomot în gură:
a sorbi cafeaua; 2. a înghiți dintr’o dată:
a sorbi un ou; a sorbi cu ochii, a plăcea foarte;
3. fig. a răpi:
îmi vine să-i sorb zilele POP. [Lat. SORBERE].
sorbi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SORBÍ, sorb, vb. IV.
Tranz. 1. A bea ceva trăgând în gură puțin câte puțin, cu buzele strânse (și cu zgomot). ♦ A bea repede și cu lăcomie, dintr-o singură înghițitură (golind vasul). ◊
Expr. A sorbi (pe cineva)
într-o lingură (sau
într-un pahar)
de apă, se spune:
a) când cineva se uită cu mare dragoste la altcineva;
b) când cineva își manifestă antipatia față de altcineva.
A sorbi cuvintele (sau
vorbele, scrisul etc.)
cuiva = a asculta sau a citi cu mare atenție și interes pe cineva sau ceva.
2. A înghiți. ♦
Fig. A preocupa, a captiva.
3. A trage în piept (cu nesaț), a inspira adânc (aer, vânt, miresme). —
Lat. *
sorbire (=
sorbere).