sminti (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SMINTÍ, smintesc, vb. IV.
1. Refl. și
tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă dreapta judecată; a înnebuni. ◊
Expr. (
Tranz.)
A sminti (pe cineva)
în bătaie = a bate foarte tare (pe cineva).
2. Tranz. (
Pop.) A induce în eroare; a păcăli, a înșela. ♦ A împiedica pe cineva să facă ceva.
3. Intranz. (
Reg.) A greși.
4. Tranz. (
Pop.) A mișca din loc, a clinti, a deplasa. ♦ A strica; a vătăma. ♦
Fig. A răstălmăci spusele, cuvintele cuiva. – Din
sl. sŭmensti, sŭmenton.sminti (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)smintí (-tésc, -ít), vb. –
1. A tulbura, a perturba, a deranja. –
2. A împiedica, a stînjeni, a jena. –
3. (Înv.) A înșela, a induce în eroare. –
4. A aliena, a înnebuni. –
5. A distruge, a descompune, a strica, a anihila. –
6. A produce pagube, a păgubi. –
7. A bate, a ciomăgi, a snopi în bătaie. –
8. (Banat) A greși, a se înșela. –
10. (
Refl.) A deveni nebun, a se scrînti. –
Mr. mintescu, mintire „a tulbura”.
Megl. (s)mintés, (s)mintiri. Sl. sŭmĕsti, sŭmĕtati, sŭmĕtiti „a tulbura” (Miklosich,
Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 352; Șeineanu,
Semasiol., 211; Byhan 319; Berneker, II, 44; Rosetti, III, 58), probabil favorizat de coincidența cu
minte. –
Der. smintă (
var. înv. smîntă),
s. f. (Banat,
Trans., greșeală; defect; pierdere);
sminteală, s. f. (greșeală; defect; pierdere; obstacol; inconvenient; necaz; nebunie; bătaie, ciomăgeală);
smintit, s. m. (nebun,
s. n. Trans., terci de făină de porumb pentru pui);
nesmintit, adj. (negreșit;
adv., sigur). –
Cf. smîntînă.sminti (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)smintí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. smintésc, imperf. 3
sg. sminteá; conj. prez. 3
să sminteáscăsmintì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)smintì v.
1. a turbura;
școlarii îl sminteau dela învățătură CR.;
2. a mișca din loc:
să nu smintească vr’o piatră CR.;
3. a turbura mintea, a scoate din minți:
a smintit. [Vechiu-rom.
smintì, a turbura = slav. SŬMĒTÕ, cu acelaș sens care a fost apoi influențat de
minte, de unde noțiunea modernă de pervertirea minții].
sminti (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SMINTÍ, smintesc, vb. IV.
1. Refl. și
tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă dreapta judecată; a înnebuni. ◊
Expr. (
Tranz.)
A sminti (pe cineva)
în bătaie = a bate foarte tare (pe cineva).
2. Tranz. (
Pop.) A induce în eroare; a păcăli, a înșela. ♦ A împiedica pe cineva să facă ceva.
3. Intranz. (
Reg.) A greși.
4. Tranz. (
Pop.) A mișca din loc, a clinti, a deplasa. ♦ A strica; a vătăma. ♦
Fig. A răstălmăci spusele, cuvintele cuiva. — Din
sl. sŭmensti, sŭmenton.