smintit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SMINTÍT, -Ă, smintiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care și-a pierdut dreapta judecată sau care se comportă ca și cum și-ar fi pierdut-o; ieșit din minți; nebun. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor ) Care denotă lipsă de judecată, nechibzuință, nebunie; nechibzuit, nebunesc. –
V. sminti.smintit (Dicționaru limbii românești, 1939)smintít, -ă adj.
Vechĭ. Deranjat, mutat din loc:
stîlp smintit. Vătămat, stricat:
drum smintit. Azĭ. Fig. Nebun:
om smintit. – Și
zm-.smintit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)smintit a.
1. mutat, dislocat:
felinare smintite din locul lor; 2. stricat:
acest drum avea folosul a nu fi călcat și smintit de dușman BĂLC.;
3. fig. ieșit din minți:
un om smintit.smintit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SMINTÍT, -Ă, smintiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care și-a pierdut dreapta judecată sau care se comportă ca și cum și-ar fi pierdut-o; ieșit din minți; nebun. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care denotă lipsă de judecată, nechibzuință, nebunie; nechibzuit, nebunesc. — V.
sminti.