smidă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SMÍDĂ, smide, s. f. Desiș format din arbori tineri sau din tufe de spini, de zmeură etc. [
Var.: (
reg.)
smid s. n.] –
et. nec.smidă (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)smídă2,
smíde, smízi și
smíduri, s.f. (reg.)
1. desiș în pădure format din tufișuri de mărăcine, zmeură, mure etc.; sihlă, smidar, smidărie.
2. loc prăpăstios, unde se pătrunde greu.
3. gard viu.
4. (în forma:
simidă) grămadă de butuci și frunze în dezordine.
smidă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)smídă (-de), s. f. – Grindină. Origine necunoscută. Legătura cu
pol. smiad „furtună” (Scriban) nu pare evidentă.
Sec. XVII,
înv.smidă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)smídă (-de), s. f. –
1. Hățiș, desiș de pădure tînără. –
2. Despădurire, pădure tăiată. Origine necunoscută. Nu este probabilă
der. din
sl. sviteti „a scăpăra, a fulgera” (Cihac, II, 338, îl interpretează ca „pădure incendiată de trăsnet”). Cu atît mai puțin convingătoare este explicația bazată pe
ngr. σημύδα „mesteacăn” (Bogrea,
Dacor., III, 736;
cf. Scriban). Nu e sigur dacă-i vorba de un cuvînt identic cu cel anterior; poate are legătură cu
smirdar. –
Der. smidărie, s. f. (
Trans., desime);
smidos, adj. (des, dens).
smidă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)smídă s. f.,
g.-d. art. smídei; pl. smídesmidă (Dicționaru limbii românești, 1939)1) smídă f., pl.
de și
zĭ. (cp. cu pol.
siviad, furtună, viscol).
Vechĭ. Grindină.
smidă (Dicționaru limbii românești, 1939)2) smídă f., pl.
e și
zĭ (vsl. *
svida, pol.
swid și
swidwa, rus.
svidina, corn 1, poate înrudit cu ngr.
simýda, mesteacăn. Cp. cu
cornet 1 și cu
ĭazmă). Desiș de cornĭ, alunĭ, porumbĭ, smeură ș. a. – Pl. și
smidurĭ: ne urmam drama pe hogașu săpat de bulucĭ în coasta munteluĭ și eram silițĭ a ocolĭ pin smidurĭ băltoacele ce ne tăiaŭ drumu (Hogaș, VR. 1914, 4,5, 118). — La Vicĭu
smidărie. V.
tihăraĭe.smidă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)smidă f. pădure de brazi arși în care au crescut tufe noui. [Cf. Mold.
smidește, fulgeră: sensul primitiv al lui
smidă pare a fi «luminiș»].
smidă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SMÍDĂ, smide, s. f. Desiș format din arbori tineri sau din tufe de spini, de zmeură etc. [
Var.: (
reg.)
smid s. n.] —
Et. nec.