smicea - explicat in DEX

smicea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SMICEÁ, smicele, s. f. (Bot.) Ramură roditoare, specifică mărului și părului, subțire, flexibilă, lungă până la 30 cm, cu toți mugurii vegetativi; p. gener. mlădiță, rămurică (ruptă) dintr-o plantă sau dintr-o arbore. – Probabil lat. *sumicella „vârfuleț”.

smicea (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
smiceá, smicéle, s.f. 1. (înv. și reg.) vârf ascuțit al unor obiecte, al unor organe anatomice etc. 2. (reg.) cantitate mică din ceva. 3. (înv.) bucată mică (ruptă sau tăiată) din ceva; fărâmă. 4. (reg.) nume dat unor obiecte cu vârf ascuțit: fus, bețișor, cuțitaș, cuțit. 5. (pop.) ramură tânără, lăstar, mladă, mlădiță. 6. (pop.) ramură de măr sau de păr cu muguri vegetativi. 7. (reg.; la pl.; în sintagmă) sâmcele de ziuă = zori (ale zilei). 8. (reg.) spic subțire de iarbă.

smicea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
smiceá s. f., art. smiceáua, g.-d. art. smicélei; pl. smicéle, art. smicélele

smicea (Dicționaru limbii românești, 1939)
smiceá și zmiceá f., pl. ele (cp. cu sîmcea. în orice caz, nu d. bg. zmĭiče, șerpișor). Vărgută, mlădiță, nuĭa: ca niște zmicele dintr’o rădăcină (Cant.), păstrăvĭ înșirațĭ pe smicea, ĭ-a tras una cu smiceaŭa pe spinare (Olt). – în Trans. și zmî(n)cea. Și zmuncea (Șez. 5, 174).

smicea (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
smicea f. 1. vlăstar: din rădăcina rea odrăslește smicea rea PANN; 2. vergea foarte subțire. [Origină necunoscută].

smicea (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SMICEÁ, smicele, s. f. (Bot.) Ramură roditoare, specifică mărului și părului, subțire, flexibilă, lungă până la 30 cm, cu toți mugurii vegetativi; p. gener. mlădiță, rămurică (ruptă) dintr-o plantă sau dintr-un arbore. — Probabil lat. *sumicella „vârfuleț”.