slăbănog (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SLĂBĂNÓG, -OÁGĂ, slăbănogi, -oage, adj.,
s. m. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Slab la trup, uscățiv.
2. Lipsit de putere, de vlagă; debil.
II. S. m. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cărnoasă, cu frunze ovale dințate și cu flori galbene punctate cu roșu, cu un pinten, folosită în medicină
(Impatiens nolitangere). – Din
bg. slabonoga.slăbănog (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)slăbănóg adj. m.,
s. m.,
pl. slăbănógi; adj. f.,
s. f. slăbănoágă, pl. slăbănoágeslăbănog (Dicționaru limbii românești, 1939)slăbănóg, -oágă adj. (vsl.
slabŭ, slab, și
noga, picĭor. V.
coto- și
pinte-nog, picĭoroange). Debil, slab. S. m. (bg.
slabonoga). O plantă eŭforbiacee numită și
slobonog și -
ov (V.
mercurială). Altă plantă, din familia balsamineĭ (V.
balsamină). V.
schilod.slăbănog (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)slăbănog a. cam slab. ║ m. (
slobonog), plantă ale cării frunze se strâng când le atingem
(Noli me tangere) [Bulg. SLABONOGA, lit. slab de picioare].
slăbănog (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SLĂBĂNÓG, -OÁGĂ, slăbănog, -oage, adj.,
s. m. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Slab la trup, uscățiv.
2. Lipsit de putere, de vlagă; debil.
II. S. m. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cărnoasă, cu frunze ovale dințate și cu flori galbene punctate cu roșu, cu un pinten, folosită în medicină (
Impatiens noli-tangere). — Din
bg. slabonoga.