slab (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SLAB, -Ă, slabi, -e, adj. 1. (Despre oameni și animale sau despre părți ale corpului lor) Care nu are un strat (consistent) de grăsime sub piele; uscățiv. ♦ (Despre carne) Fără grăsime; macră. ♦ (Despre mâncăruri, alimente) Care conține sau are puțină grăsime; sărac în grăsimi.
2. (Despre ființe) Lipsit de putere fizică, de rezistență; debil. ♦ (Despre organe ale corpului, despre facultăți intelectuale etc.) Care nu funcționează normal, care nu-și îndeplinește bine funcția.
Memorie slabă. Vedere slabă. ♦
Fig. Lipsit de tărie morală, de fermitate, de energie. ◊
Expr. Slab de fire (sau, rar,
de caracter, de inimă, de duh) = fără voință, ușor influențabil.
Slab de înger = lipsit de energie morală, care se pierde ușor cu firea; fricos.
3. Lipsit de tărie, de intensitate; cu intensitate redusă. ♦ (Despre obiecte) Lipsit de trăinicie, de soliditate, puțin rezistent. ◊
Expr. Slabă nădejde! = puțin probabil, puține șanse de reușită. ♦ (Despre soluții, amestecuri) Care cuprinde elementele caracteristice în cantitate redusă; diluat.
Acid slab. 4. Fig. (Despre creații artistice, științifice) Lipsit de valoare, de calități; mediocru. ♦ Care nu convinge, lipsit de temei. ♦ (Despre oameni; cu determinări introduse prin
prep. „la” indicând domeniul) Care este puțin pregătit, puțin înzestrat pentru...
5. (Rar; despre pământ) Neroditor. – Din
sl. slabŭ.