slog (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)slog (-guri), s. n. – (
Olt., Banat) Piatră, stîlp de hotar.
Sb. slog (Candrea),
sl. slogŭ (Conev 42).
slog (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))SLOG, sloguri, s. n. (
Reg.) Linie de demarcație între două moșii; hotar. –
Sb. slog.slog (Dicționaru limbii românești, 1939)slog n., pl.
urĭ (bg.
slog).
Vest. Hotar de copacĭ saŭ de pămînt (dîlmă, mejdina)/
Vechĭ. Silabă.
slog (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)slog n. hotar între două moșii (termen de hotărnicie). [Slav. SLOGŬ, punere la olaltă].