slăbiciune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SLĂBICIÚNE, slăbiciuni, s. f. 1. Faptul de a fi slab (
1), uscățiv;
p. ext. lipsă de forță fizică. ♦ Stare, senzație (trecătoare) de sleire, de pierdere a puterilor; sfârșeală.
2. Fig. Lipsă de energie, de fermitate.
3. Fig. (Mai ales la
pl.) Defect, lipsă, scădere, cusur.
4. Fig. Pornire, înclinație pentru cineva sau ceva; afecțiune;
p. ext. pasiune.
5. Fig. (Rar) Lipsă de valoare, de merite, de pregătire. [
Var.:
slăbăciúne s. f.] –
Slăbi +
suf. -ciune.slăbiciune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)slăbiciúne s. f.,
g.-d. art. slăbiciúnii; (defecte, pasiuni)
pl. slăbiciúnislăbiciune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)slăbiciune f.
1. starea celui slab;
2. lipsă de putere;
3. fig. lipsă de statornicie:
slăbiciuni omenești; 4. pornire, preferință:
are o slăbiciune pentru copii.slăbiciune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SLĂBICIÚNE, (
3, 4)
slăbiciuni, s. f. 1. Faptul de a fi slab (
1), uscățiv;
p. ext. lipsă de forță fizică. ♦ Stare, senzație (trecătoare) de sleire, de pierdere a puterilor; sfârșeală.
2. Fig. Lipsă de energie, de fermitate.
3. Fig. (Mai ales la
pl.) Defect, lipsă, scădere, cusur.
4. Fig. Pornire, înclinație pentru cineva sau ceva; afecțiune:
p. ext. pasiune.
5. (Rar) Lipsă de valoare, de merite, de pregătire. [
Var.:
slăbăciúne s. f.] —
Slăbi +
suf. -
ciune.slăbicĭune (Dicționaru limbii românești, 1939)slăbicĭúne f. (d.
slăbit). Starea celuĭ slab:
slăbiciunĭ omeneștĭ. A avea slăbicĭune pentru cineva, pentru ceva, a avea preferentă, indulgentă, inclinatiune:
părințiĭ aŭ slăbiciune pentru copiĭ, bețivu pentru vin. – În est
slăbăcĭune. În Trans. și
slăbie (Agrb. Înt. 171).