slăbătură - explicat in DEX

slăbătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SLĂBĂTÚRĂ, slăbături, s. f. Om (sau animal) foarte slab, lipsit de putere, de vlagă. – Slab + suf. -ătură.

slăbătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
slăbătúră (fam.) s. f., g.-d. art. slăbătúrii; pl. slăbătúri

slăbătură (Dicționaru limbii românești, 1939)
slăbătúră și -itúră f., pl. ĭ (d. slab cu sufixu ca în căzătură, obrăznicătură, viitură). Iron. Om saŭ animal prea slab: o slăbătură de om, de caĭ. V. tigoare.

slăbătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
slăbătură f. căzătură: iacă slăbătura de cal CR.

slăbătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SLĂBĂTÚRĂ, slăbături, s. f. (Fam.) Om (sau animal) foarte slab, lipsit de putere, de vlagă. — Slab + suf. -ătură.