situare - explicat in DEX

situare (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
SITUÁRE, situări, s. f. Acțiunea de a (se) situa.

situare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SITUÁRE, situări, s. f. Acțiunea de a (se) situa și rezultatul ei. [Pr.: -tu-a-] – V. situa.

situare (Dicționar de neologisme, 1986)
SITUÁRE s.f. Acțiunea de a (se) situa și rezultatul ei; poziție, așezare. [< situa].

situare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
situáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. situắrii (-tu-ă-); pl. situắri

situare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SITUÁRE, situări, s. f. Acțiunea de a (se) situa și rezultatul ei. [Pr.: -tu-a-] — V. situa.