sipică - explicat in DEX

sipică (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SIPÍCĂ, sipici, s. f. Numele a două plante erbacee, una cu tulpina ramificată, cu frunze păroase și cu flori albe-albăstrui (Cephalaria transsilvanica), cealaltă cu flori gălbui-roșietice, întrebuințată în medicină (Scabiosa ochroleuca). – Cf. sl. šipŭkŭ „trandafir”.

sipică (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
sipícă (-ci), s. f. – Plantă (Scabiosa ochroleuca). Bg. sipka „variolă” (Conev 49), cf. numele științific al plantei. Legătura cu sl. sipikŭ „trandafir” (Cihac, II, 345) nu este probabilă.

sipică (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sipícă s. f., g.-d. art. sipícii; pl. sipíci

sipică (Dicționaru limbii românești, 1939)
sipícă f, pl. ĭ (vsl. šĭpŭkŭ, šipokŭ, trandafir, bg. šipka, trandafir, rus. šipóvnik, măcieș). O burušană dipsacee cu florĭ gălbuĭ saŭ roșiatiee dispuse în capitule (scabiosa ochroleuca) și liliachiĭ saŭ albăstruĭ (cephalaria transilvanica). V. scabioasă.

sipică (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sipică f. plantă cu florile gălbenii, rar roșiatice, crește prin poieni și fânețe (Scabiosa ochroleuca). [Slav. SĬPŬKŬ, măcieș].

sipică (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SIPÍCĂ, sipici, s. f. Numele a două plante erbacee, una cu tulpina ramificată, cu frunze păroase și cu flori albe-albăstrui (Cephalaria transsilvanica), cealaltă cu flori gălbui-roșietice, folosită în medicină (Scabiosa ochroleuca). — Cf. sl. š i p ŭ k ŭ „trandafir”.