sintagmă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SINTÁGMĂ, sintagme, s. f. Unitate semantico-sintactică stabilă, formată dintr-un grup de două sau mai multe cuvinte între care există raporturi de subordonare;
p. ext. locuțiune; expresie. – Din
fr. syntagme.sintagmă (Dicționar de neologisme, 1986)SINTÁGMĂ s.f. Unitate sintactică stabilă, formată din mai multe cuvinte sau dintr-o locuțiune, constituind o parte a unei propoziții sau a unei fraze. [< fr.
syntagme, cf. gr.
syntagma].
sintagmă (Marele dicționar de neologisme, 2000)SINTÁGMĂ s. f. unitate semantico-sintactică stabilă, din două sau mai multe cuvinte între care există raporturi de subordonare. (< fr.
syntagme)
sintagmă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sintágmă s. f.,
g.-d. art. sintágmei; pl. sintágmesintagmă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SINTÁGMĂ, sintagme, s. f. Unitate semantico-sintactică stabilă, formată dintr-un grup de două sau de mai multe cuvinte între care există raporturi de subordonare;
p. ext. locuțiune; expresie. — Din
fr. syntagme.