sintactic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SINTÁCTIC, -Ă, sintactici, -ce, adj. 1. Care se referă la sintaxă, privitor la sintaxă, de sintaxă.
2. (Substantivat,
f.; în sintagma)
Sintactică poetică = sintaxă poetică,
v. sintaxă. – Din
ngr. sintaktikós, fr. syntactique.sintactic (Dicționar de neologisme, 1986)SINTÁCTIC, -Ă adj. Referitor la sintaxă; sintaxic. [Cf. fr.
syntactique, gr.
syntaktikos].
sintactic (Marele dicționar de neologisme, 2000)SINTÁCTIC, -Ă I.
adj. referitor la sintaxă. II. s. f. sintaxă (2). (< fr.
syntactique, gr.
syntaktikos)
sintactic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sintáctic adj. m.,
pl. sintáctici; f. sintáctică, pl. sintácticesintactic (Dicționaru limbii românești, 1939)*sintáctic, -ă adj. (vgr.
svntaktikós. V.
tactic).
Gram. De sintaxă:
regule sintactice. Adv. Din punct de vedere sintactic.
sintactic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sintactic a. ce ține de sintaxă.
sintactic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SINTÁCTIC, -Ă, sintactici, -ce, adj. 1. Care se referă la sintaxă, care aparține sintaxei.
2. (Substantivat,
f.; în sintagma)
Sintactică poetică = sintaxă poetică,
v. sintaxă. — Din
ngr. sintaktikós, fr. syntactique.