sinonim - explicat in DEX

sinonim (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SINONÍM, -Ă, sinonimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre cuvinte, expresii, afixe etc.) Care are (aproape) același înțeles cu alt cuvânt, cu altă expresie, cu alt afix etc. ♦ P. gener. Asemănător, identic, similar; corespunzător. 2. S. n. Cuvânt, expresie, afix etc. care are același (sau aproape același) înțeles cu alt cuvânt, cu altă expresie, cu alt afix etc. – Din fr. synonyme.

sinonim (Dicționar de neologisme, 1986)
SINONÍM, -Ă adj. (Despre cuvinte sau expresii) Care are același înțeles cu un alt cuvânt sau cu altă expresie. // s.n. 1. Cuvânt care are (aproape) același înțeles cu un altul. 2. Joc care cere dezlegătorului să găsească pentru un anumit cuvânt unul sau mai multe cuvinte cu înțeles comun sau foarte apropiat. [< fr. synonyme, cf. gr. synonymos < syn – cu, onoma – nume].

sinonim (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SINONÍM, -Ă I. adj. (despre cuvinte, afixe etc.) care are același înțeles cu altul. II. s. n. 1. element lingvistic (cuvânt, afix, expresie etc.) echivalent ca înțeles cu altul. 2. joc care cere dezlegătorului să găsească pentru un anumit cuvânt unul sau mai multe cuvinte cu înțeles comun sau foarte apropiat. (< fr. synonyme)

sinonim (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!sinoním¹ (si-no-/sin-o-) adj. m., pl. sinoními; f. sinonímă, pl. sinoníme

sinonim (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!sinoním² (si-no-/sin-o-) s. n., pl. sinoníme

sinonim (Dicționaru limbii românești, 1939)
*sinoním, -ă adj. (vgr. syn-ónymos, d. sýn, împreună, și ónoma, nume. V. an-, ant-, om-, par- și pseud-onim, o-nomastic). Gram. Care are aceĭașĭ saŭ cam aceĭașĭ înseninare: ucid e sinonim cu omor, velociped cu bicicletă. S. n. pl. e. Cuvînt sinonim.

sinonim (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sinonim a. și n. se zice de vorba ce are aproape aceeaș însemnare cu alta: ex. inel și verigă; adormì, aromì și ațipì. În principiu, nu există două vorbe absolut sinonime: întotdeauna o nuanță oarecare le deosebește una de alta. Limba română e bogată în sinonime cari exprimă o simplitate sau slăbiciune a inteligenței. Termenii corespunzători se pot clasa după noțiunile următoare: 1. simplitate firească, naivitate (budulac, găgăuță, haplea, nătăfleț, prost); 2. inteligență slabă ori degenerată (lepșit, nătâng, nătărău, neghiob, nerod); 3. imbecilitate completă (gogoman, hăbăuc, tont, zevzec); 4. ignoranță (năuc). Și această nomenclatură s´ar putea ușor spori prin adaosul epitetelor provinciale sau locale cum și a neologismelor corespunzătoare.

sinonim (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SINONÍM, -Ă, sinonimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre cuvinte, expresii, afixe etc.) Care are (aproape) același înțeles cu alt cuvânt, cu altă expresie, cu alt afix etc. ♦ P. gener. Asemănător, identic, similar; corespunzător. 2. S. n. Cuvânt, expresie, afix etc. care are același (sau aproape același) înțeles cu alt cuvânt, cu altă expresie, cu alt afix etc. — Din fr. synonyme.