sincopare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SINCOPÁRE, sincopări, s. f. Faptul de
a (se) sincopa. –
V. sincopa.sincopare (Dicționar de neologisme, 1986)SINCOPÁRE s.f. Acțiunea de a sincopa și rezultatul ei. [<
sincopa].
sincopare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sincopáre s. f.,
g.-d. art. sincopắrii; pl. sincopắrisincopare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SINCOPÁRE, sincopări, s. f. Faptul de
a (se) sincopa. —
V. sincopa.