siluire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SILUÍRE, siluiri, s. f. Acțiunea de
a silui și rezultatul ei; constrângere, silnicie;
spec. (
înv.) violare (a unei femei, a unei fete). ♦
Fig. Denaturare, falsificare; folosire abuzivă, nerecomandabilă. –
V. silui.siluire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)siluíre s. f.,
g.-d. art. siluírii; pl. siluírisiluire (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SILUÍRE, siluiri, s. f. Acțiunea de
a silui și rezultatul ei; constrângere, silnicie;
spec. (
înv.) violare (a unei femei, a unei fete). ♦
Fig. Denaturare, falsificare; folosire abuzivă, nerecomandabilă. — V.
silui.