silință - explicat in DEX

silință (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SILÍNȚĂ, silințe, s. f. Stăruință îndelungată, osteneală pentru a executa bine ceva, pentru a atinge un scop; efort susținut în muncă sau la învățătură; sârguință, străduință, strădanie, râvnă, zel. ◊ Loc. vb. A-și da silința (sau toată silința ori toate silințele) = a se sili (3). – Sili + suf. -ință.

silință (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
silínță s. f., g.-d. art. silínței; pl. silínțe

silință (Dicționaru limbii românești, 1939)
silínță f., pl. e (d. a se sili). Sforțare, strădanie, mare încordare a puterilor: a făcut toate silințele ca să scape. Hărnicie, activitate: silința albinelor.

silință (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
silință f. 1. întrebuințare peste obiceiu a puterilor fizice și morale; 2. ocupațiune continuă.

silință (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SILÍNȚĂ, silințe, s. f. Stăruință îndelungată, osteneală pentru a executa bine ceva, pentru a atinge un scop; efort susținut în muncă sau la învățătură; sârguință, străduință, strădanie, râvnă, zel. ◊ Loc. vb. A-ți da silința (sau toată silința ori toate silințele) = a se sili (3). — Sili + suf. -ință.