siliciură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SILICIÚRĂ, siliciuri, s. f. Combinație a siliciului cu un metal. – Din
fr. siliciure.siliciură (Dicționar de neologisme, 1986)SILICIÚRĂ s.f. Compus al siliciului cu un metal. [Pron.
-ciu-. / < fr.
siliciure].
siliciură (Marele dicționar de neologisme, 2000)SILICIÚRĂ s. f. compus al siliciului cu un metal. (< fr.
siliciure)
siliciură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)siliciúră (-ciu-) s. f.,
g.-d. art. siliciúrii; pl. siliciúrisiliciură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SILICIÚRĂ, siliciuri, s. f. Combinație a siliciului cu un
metal. — Din
fr. siliciure.