silen - explicat in DEX

silen (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SILÉN, sileni, s. m. Nume dat, în mitologia greacă, satirilor bătrâni; p. ext. persoană în vârstă care, sub o înfățișare grotescă, ascunde o înțelepciune ironică. – Din lat. Silenus, fr. Silène.

silen (Dicționar de neologisme, 1986)
SILÉN¹ s.m. Personaj din mitologia greacă, mentorul lui Dionysos – simbol al bețivilor; satir. [< fr. Silène].

silen (Dicționar de neologisme, 1986)
SILÉN² s.m. Specie de macac din India. [< fr. silène].

silen (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SILÉN¹ s. m. (mit.) mentorul lui Dionysos, simbol al bețivilor. ◊ satir bătrân. (< fr. Silène, lat. Silenus)

silen (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SILÉN² s. m. specie de macac din sudul Indiei. (< fr. silène)

silen (Mic dicționar mitologic greco-roman, 1969)
Silen 1. Fiul lui Pan, era un semizeu din ceata lui Dionysus. Se spunea că l-ar fi crescut și educat pe acesta din urmă. Silenus avea darul profeției și era considerat drept inventatorul flautului. Era reprezentat ca un bătrîn caraghios și beat, călare pe un măgar. 2. Denumire purtată de satiri la bătrînețe (v. și Satyri).

silen (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
silén s. m., pl. siléni

silen (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
Silen m. Mit. semi-zeu, pântecos și lăbărțat, fiul lui Pan și tovarășul lui Bachus.

silen (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SILEN, sileni, s. m. (în mitologia greacă) Nume dat satirilor bătrâni; p. ext. persoană în vârstă care, sub o înfățișare grotescă, ascunde o înțelepciune ironică. — Din lat. Silenus, fr. Silene.