sileaf - explicat in DEX

sileaf (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SILEÁF, sileafuri, s. n. (Turcism înv.) Brâu lat în care se purtau înfipte diferite arme. [Var.: sileáh, seleáf s. n.] – Din tc. silâh „armă”.

sileaf (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
sileáf (-furi), s. n. – Brîu, centiron pe care se înfigeau arme. – Var. seleaf, sileg, sileah. Mr. șileahe, megl. sileafi. Tc. (arab.) silah (Șeineanu, II, 321), cf. ngr. σιλάχι, alb., bg. siljah. – Der. silihtar, s. m. (dregător turc, purtătorul spadei sultanului), din tc. silihdar (Șeineanu, III, 109), cf. ngr. σιλιϰτάρης.

sileaf (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sileáf (înv.) (-leaf) s. n., pl. sileáfuri

sileaf (Dicționaru limbii românești, 1939)
sileáf, -eáh, -eáp, V. seleaf.

sileaf (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SILEÁF, sileafuri, s. n. (înv.) Brâu lat în care se purtau înfipte diferite arme. [Var.: sileáh, seleáf s. n.] — Din tc. silâh „armă”.