sictir - explicat in DEX

sictir (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SICTÍR, interj. (Arg.; în expr.) Hai sictir! = pleacă! marș de aici! șterge-o!; A da cu sictir = a sictiri. – Din tc. siktir.

sictir (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
sictír interj. – Exprimă vulgar repulsia. Tc. sikdir, imperativ pasiv al lui sikmek „a se împerechea” (Șeineanu, II, 321; Lokotsch 1060), cf. ngr. σιϰτίρ „blestem”. – Der. sictiri, vb. (a înjura).

sictir (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sictír¹ (arg., fam.) interj.

sictir (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sictír² (arg., fam.) s. n., pl. sictíruri

sictir (Dicționaru limbii românești, 1939)
sictír (turc. siktir), interj. trivială pin care alungĭ pe cineva: sictir de aicĭ, porcule! – Și haĭ sictir și haĭ sictirĭ (cu ĭ din fugĭ). V. pașol.

sictir (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SICTÍR, (2) sictiruri, s. n., interj. (Arg. și fam.) 1. Interj. (în expr.) Hai sictir! = pleacă! marș de aici! șterge-o! A da cu sictir = a sictiri. 2. S. n. înjurătură trivială. — Din tc. siktir.